În fizică, am fost întotdeauna fascinată de faptul că aceasta se ocupă cu studiul tuturor lucrurilor, de la cele mai mici particule până la cele mai mari galaxii. Am participat la prima mea tabără de astronomie când eram în clasa a opta, unde m-am îndrăgostit imediat de această materie, devenind in timp un hobby. Mai târziu, am devenit interesat de astrofotografie, așa că mi-am cumpărat un aparat foto pentru a studia acest/această gen/categorie. Atunci când timpul îmi permite, mă ocup în principal de aceste două hobby-uri, dar sunt interesată și de explorarea spațiului.
În liceu, am participat de două ori, împreună cu câțiva colegi de clasă, la concursul CanSat din România, unde sarcina noastră era să proiectăm și să construim un mini-satelit de mărimea unei cutii de Coca-Cola. În calitate de seniori, ne-am încercat, de asemenea, norocul în cadrul competiției Exo-Ro, unde a trebuit să construim un rover marțian și să îl dirijăm cu telecomanda intr-o cursă cu obstacole. În timpul ambelor misiuni am măsurat, de asemenea, date atmosferice (de exemplu, presiunea atmosferică, umiditatea relativă) și le-am procesat pe diferite programe de calculator. În vara anului 2019 am participat la tabăra spațială organizată de Societatea Astronautică Maghiară la Sátoraljaújhely, unde la final am lansat și un balon stratosferic. De aici a pornit ideea de a face un proiect similar în Transilvania.
În cadrul proiectului principalele sarcini pe care le am in responsabilitate sunt pe partea de: administrație (solicitarea tuturor permiselor, autorizarilor; comunicarea cu autoritățile), gestionarea timpului, finanțe, menținerea comunicării în cadrul echipei. În timpul fazei de construcție, voi lucra la proiectarea și la realizarea fizică a parașutei. Am, de asemenea o anumită experiență în domeniul popularizării științei prin cele câteva dintre scrierile mele publicate despre astronomie pe blogul Éter (asociația "Érted").
Ca absolventă a anului doi a facultății de fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, am ajuns să admir această știință și mai mult, decât în momentul în care am ales să urmez această cale. Mi se pare fascinant cum întinzându-și rădăcinile în matematică, această limbă universală, dar totuși abstractă poate apărea în contexte practice, făcând posibilă înțelegerea tot mai exactă a lumii.
Acest proiect este o oportunitate de neratat, având puține precedente în țară, iar în același timp și o provocare care necesită aplicarea tuturor celor învățate.
In această vara am absolvit cu licență Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Fizică, specializarea de fizică şi m-am înscris la studii universitare de master la fizica computațională. Pe lângă fizică sunt interesată şi de diferite sporturi, cum ar fi: călărit, F1, fotbal, tenis, biatlon. Relația între aceste două domenii și fizica în sport mi-a atras deja de multe ori interesul. Acest proiect este o oportunitate excepțională pentru echipă de a folosi cunoştiințele dobândite, in cadrul studiilor universitare, în practică.
In cadrul proiectului am sarcini mai minore, dar deloc de neglijat, cum ar fi aportul meu la realizarea designului paraşutei și elaborarea sarcinilor legate de PR-ul proiectului.
Sunt studentă în anul I la fizică-informatică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Am ales această specializare pentru a putea aborda o problemă anume nu doar analitic, ci și numeric. Cred că fizica este baza a tot și poate da răspunsuri la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Pe baza experienței mele de până acum, partea matematică a fizicii este cea mai palpitantă pentru mine, îmi place să lucrez cu numere și să urmăresc un eveniment prin valori numerice.
De aceea am decis să particip la acest proiect. Acest proiect este și o provocare fascinantă, îmi oferă oportunitatea de a acumula cunoștințe și experiențe noi pe lângă cele existente.
De când mă știu sunt fascinat de știință. Chimia m-a vrăjit prima dată, la 7-8 ani am efectuat primele experimente. Mai târziu a început să mă preocupe electronica și fizica, interes născut din dorința de a construi o bobină Tesla și un laser cu azot. În gimnaziu m-am înscris la cercuri de electronică și radio, dobândind cunoștințe practice, iar în liceu concursurile și olimpiadele mi-au oferit bazele teoretice necesare pentru a înțelege cele aplicate până atunci. Am ales facultatea de fizică a Universității Babeș-Bolyai, deoarece cred că prin această disciplină putem înțelege și manipula cel mai bine lumea înconjurătoare.
M-am înscris în acest proiect fiindcă mă fascinează faptul că folosind legile de bază ale fizicii putem proiecta și lansa la mare altitudine o unitate care, cu ajutorul unui cod scris în avans poate în mod autonom să execute măsurători și să transmită informațiile primite astfel prin radio.
De când îmi amintesc, am avut dorința de a examina, dezasambla și transforma lucrurile din jurul meu. Această curiozitate m-a condus ulterior în direcția de electronică și robotică, așa că am învățat să lucrez cu Arduino la o vârstă destul de fragedă, iar apoi în liceu am participat la destul de multe competiții de robotică, cel mai adesea în echipă (CanSat, Exorover, Robochallenge).
CanSat este cel mai asemănător cu proiectul actual, deoarece în ambele cazuri lăsăm unitatea să meargă pe propriul drum, și adună informații prețioase despre atmosfera în care se află. Lansarea seamănă cu o pasăre care zboară din cuib: ai făcut ceea ce știai ca să reziste, iar apoi o lași să zboare pentru că trebuie să-i dai drumul.
Poate că acest proiect de balon nu este o competiție, dar aduce noi experiențe și o doză mare de adrenalină. În cadrul acestui proiect, ajut echipa de construcții și electronică. De asemenea, gestionez achiziția instrumentelor de care avem nevoie pentru balon.
Sunt student în anul doi la Unversitatea Babeş-Bolyai, la specializarea de fizică tehnologică. În cadrul fizicii, am fost atras întotdeauna de faptul că ne ajută să înțelegem mai bine lumea înconjurătoare. Combinând teoriile fizicii cu o perspectivă inginerească, omenirea reuşeşte să creeze chestii spectaculoase. Aceasta idee mă motivează şi pe mine, să-mi folosesc cunoştințele pentru a crea "aparate" care îi ajută pe oameni, îmbogățesc ştiința.
În cadrul acestui proiect rolul meu primordial este de a întări echipa care se ocupă de partea electronică/ de softver. Responsabilitatea mea a fost de a programa senzorii cu caracteristici diferite pentru a funcționa la parametrii optimi și într-un mod cât mai simplu. Deasemenea am ajutat echipa să testeze întregul echipament din punct de vedere electronic și softver.
Sunt student în anul întâi la facultatea de fizică în cadrul Universității Babeș-Bolyai, specializarea fizică informatică. Am crezut că matematica este adevărata mea pasiune, până am participat la primul concurs CanSat de construit sateliți de mici dimensiuni. Atunci am simțit pentru prima dată faptul că îmi doresc să mă implic în domeniul fizicii, vreau să înțeleg cum funcționează lumea care ne înconjoară și să învăț cum se descriu fenomenele cărora le suntem martori.
În cadrul acestui proiect, ca parte a echipei de electronică, am scris un program care salvează datele meteorologice pe un card SD și le încarcă pe internet prin intermediul unui server mqtt. Pe lângă acestea am ajutat și la programarea unităților distribuite școlilor.
Sunt student în anul întâi la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Fizică, specializarea fizică tehnologică. De când mă știu, întotdeauna m-a interesat cum pot și cum funcționează lucrurile şi aparatele. Din acest motiv m-a atras fizica şi sper că, alăturând acest interes cu studii inginereşti pot să ating acest obiectiv. Niciodată nu am făcut parte din asemenea proiect, deci va fi o provocare pentru mine.
În acest proiect am responsabilitatea să construiesc cutia, astfel ca acumulatorul şi partea electronică să fie în siguranță. Pentru aceastea este necesar izolație la căldură, protecție la apă, praf şi lovituri. De asemenea, trebuie fixată bine paraşuta, am nevoie de pereți transparenți și spații/orificii pentru senzori.
Nu există falsitate în fizică, dacă greșește, recunoaște, merge mai departe, încearcă din nou și caută legătura impecabilă, de aceea iubesc fizica. Fizica este grea, dar nu aș spune că celelalte domenii sunt mai ușoare. Fizica este cea care poate oferi răspunsuri la majoritatea lucrurilor care mă interesează, motiv pentru care am ales să o studiez.
M-am înscris în proiect pentru a-mi îmbunătăți abilitatea de a lucra în echipă și pentru a dobândi o viziune asupra modului în care ar trebui pus în funcțiune un sistem complex de măsurare.
În prezent, am absolvit studiile la Facultatea de Fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Principalele mele domenii de interes sunt fizica sistemelor dinamice și complexe, fizica statistică, rețelele și relativitatea. În prezent, candidez pentru studii de masterat de cercetare în domeniul fizicii la Universitatea de Științe Eötvös Lóránd din Budapesta, respectiv la Universitatea de Tehnologie din Budapesta.
În lucrarea mea de licență, am investigat stările de echilibru optim al sistemelor care pot fi modelate cu oscilatori (oscilații armonice, modelul Kuramoto) și proprietățile seturilor de parametri care le conțin. Pe lângă faptul că aceste probleme sunt interesante din punct de vedere numeric și teoretic, au și aplicații reale. Acest lucru sublinieză interesul meu pentru aplicații reale și interdisciplinare.
Proiectul actual nu este doar o simplă problemă de inginerie, ci necesită o simulare computerizată și o modelare teoretică pentru a procesa, evalua și compara datele cu modelele existente. Pe de altă parte, acestea sunt necesare pentru a prezice traiectoria cea mai probabilă în cazurile în care dispozitivul se află în afara razei de transmisie. Acestea au fost principalele mele motive pentru a participa/candida la acest proiect, în ciuda faptului că proiectul este unic în Transilvania.
În anul acesta am absolvit la fizică computațională, nivel master. Împreună cu nivelul de licență, am petrecut șase ani studiind această știință captivantă a fizicii. Între timp m-am ocupat de cercetări legate de studiul cutremurelor din punct de vedere statistică, și modelarea lor. În liceu deja am fost captivat de această ramură a științei, și am decis, că o să-mi continui studiile în fizică, nu a fost un plan B, dar nici nu a fost necesar. Ulterior am aflat, că acesta nu este doar o știință, este mai degrabă un stil de viață.
Acest proiect este o oportunitate excelentă de a-mi folosi cunoștințele dobândite, și de a-mi lărgi perspectiva. Sarcina mea constă în partea de simulări, și prelucrarea datelor. Este un proiect pionier, o oportunitate unică.
Sunt masterand la specializarea fizică computațională a facultății de fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Domeniile mele principale de interes includ sistemele dinamice, rețelele și metodele numerice. Unul dintre cele mai importante lucruri învățate aici este cât de util poate fi un calculator, atunci când stăm neputincioși cu un creion în mână și o hârtie pe masă în fața unei probleme. Astfel cred că abilitatea de a programa poate fi unul dintre cele mai valoroase atuuri ale unui fizician.
În cadrul proiectului sunt responsabil pentru a implementa metodele prin care putem prezice traiectoria balonului.
Sunt studentă în anul doi la fizică in cadrul Universității Babeş-Bolyai. Sunt interesată mai ales de fizica atomică şi îmi place să efectuez simulări pe calculator. Pe parcursul studiilor de până acum am remarcat că în fizică, atât experimentele şi simulările pe calculator au un rol important, cât şi calculele teoretice, analitice.
Acest proiect este o oportunitate unică de a aplica și de a-mi îmbogăți cunoştiințele mele în practică. In cadrul proiectului am un rol activ pe partea de simulări pe calculator şi în analiza datelor.
Deja în copilărie mă străduiam să înțeleg lucrurile, din acest motiv au fost demontate atâtea maşini şi alte jucării, cu un scop vădit ,,ştiințific”. Din fericire mi-am păstrat acest interes şi din acest scop m-am alăturat acestui proiect, fiindcă niciodată nu am avut parte de ceva asemănător. În plus eram curios cum este să muncesc într-o asemenea echipă.
Partea mea în proiect este legat de analizarea datelor şi de conținut (poze, videouri). Să vedem ce putem realiza; ochii pe cer şi să vedem; cât de înalt va zbura balonul!
Ca student în anul II la fizică-informatică la Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, m-a interesat mereu partea de informatică care poate fi aplicată în realitate sau în fizică. Urmărind dezvoltarea tehnologiei informației, am știut că vom putea să ne apropiem de realitate prin metode numerice și simulări, astfel încât fizica să aibă sens și în lumea digitală.
Pentru mine, proiectul este o oportunitate de a lucra cu cei pe care nu am avut ocazia să-i cunosc până acum și de a-i cunoaște mai bine pe participanții proiectului.
Pe tot parcursul vieții mele am fost interesat de științele naturii și de cum putem descrie fenomenele și procesele lumii înconjurătoare într-un mod care este inteligibil și riguros în același timp, astfel am ales fizica după terminarea anilor de liceu. Ca absolvent al anului doi nu regret această decizie, îmi doresc să mă ocup cu această disciplină în continuare.
Acest proiect este o oportunitate de a acumula noi cunoștințe în acest domeniu, și de a lua parte la o activitate care diferă de simpla învățare prin citirea manualelor și susținerea examenelor. În proiect, ajut la prelucrarea datelor, precum și la dezvoltarea aplicatiei tracker.
Sunt studentă în anul I la Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai, iar acesta este primul meu proiect serios. Mereu am fost interesat de înțelegerea fenomenelor și a modului în care funcționează lucrurile. Eram interesat de fizică deja în liceu. Participarea la un astfel de proiect este o mare oportunitate pentru mine de a mă dezvolta încercând să fac tot ce e posibil când rezolv sarcinile care mi-au fost atribuite și aprofundând cât mai mult în subiect. Mi-a plăcut imediat ideea proiectului, știam cu siguranță că vreau să particip și să ajut . Pregătirea înainte de lansarea balonului necesită multă muncă și acțiune, în timp ce mi se dezvăluie tot mai multe fenomene științifice și tocmai în această etapă văd cele mai multe oportunități de învățare.
În proiect, ajut la modelarea și fabricarea parașutei, precum și la prelucrarea datelor.
În prezent sunt doctorand în anul I la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Fizică. Unul dintre profesorii mei a menționat în timpul studiilor mele de licență că fizica poate fi privită nu numai ca o știință, ci și ca o abordare a vieții. După ce am terminat studiile, pot sprijini pe deplin acest lucru. Soluția noastră la orice problemă depinde de capacitatea noastră de modelare și de parametrii luat în considerare sau neglijate. De aceea nu pot și nu vreau să scap de această știință.
Mi se pare foarte interesant proiectul finalizat de studenții noștri, așa că simt că ar trebui să ajut acolo unde pot. Aceasta include în principal dezvoltarea software-ului necesară și participarea la testare și lansare.